cuptorul

painea

graul

ARGUMENT

Actul creaţiei divine este un act demiurgic cu directă trimitere către lut şi apă ca elemente primordiale, alături de foc şi aer, din care a fost plămădit Universul însuşi. Omul – creaţie divină aparţinând deopotrivă cerului şi pământului, a fost zămislit din ţărâna frământată cu apă; însufleţit de suflul divin Adam cel din lut a împlinit proiectul divin încununând creaţia cu frumuseţe rezultată din lutul cel bun, purificat de îndelunga convieţuire cu apele primordiale. Actul divin al puterii de a crea a fost parcă transferat Olarului – cel mai apropiat meşteşugar de taina creaţiei divine, folosind aceeaşi materie pentru artefactele sale ca însuşi Marele Creator al Universului. Taina lutului s-a transmis din generaţie în generaţie, veacuri de-a rândul. Oamenii, desprinşi din Terra Mater, şi-au exprimat prima dată în scris gândurile folosind lutul ca suport; prima epopee, primul cod de legi, prima poezie de dragoste, prima poveste a aspiraţiei omului către nemurire – toate au fost imprimate în lutul crud şi veşnicite prin arderea în foc. Aceste premise ne determină astăzi, pe noi cei ce trăim într-o lume a cărei viteza de derulare aproape ne obligă să trecem nepăsători pe lângă frumuseţea lucrurilor simple, să ne oprim o clipă din drumul nostru spre nicăieri, şi să admirăm frumosul şi simplul ,,vas de lut” într-o expoziţie care îşi propune să arate importanţa acestuia ca însoţitor al omului de la naştere (vasul cel nou ca adăpost al spiritului nou întrupat în lume) la moarte (vasul cel spart ca simbol al trupului din care viaţa (suflul divin) a fost eliberată. Expoziţia este, de asemenea, o modalitate de a arăta publicului veneţian – atît de familiarizat cu lutul ce iese din ape – că România este ţara unde în prezent, olăritul, ca meşteşug străvechi, a păstrat nealterată tehnica de lucru, dar şi motivele şi tehnicile de împodobire. De-a lungul sutelor de ani, este încă un meştesug viabil care scoate la iveală comori de frumuseţe. De asemenea, expoziţia este un omagiu adus bătrânilor olari români care au păstrat frumuseţea şi nobletea vasului de lut, dar şi mai tinerilor olari care au răspuns ,,chemării străbunilor” şi duc mai departe un meşteşug ce transcede dorinţa darurilor materiale ale vieţii şi le exacerbează pe cele ale spiritului.

Conf. Univ.Dr. Paula Popoiu

Paula Popoiu

Copyright Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

Design realizat de MNSDG
Instituţie afiliată la :
Instituţie membră a

Sponsor :

Parteneri media :

 

 

 

 

Parteneri :