Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti

CÂRSTOVUL VIILOR

Ziua de 14 septembrie, numită în calendarul creştin „ Înălţarea Sfintei Cruci” pentru a glorifica victoria obţinută sub semnul crucii de Împăratul Constantin cel Mare asupra păgânilor, este considerată în spiritualitatea populară un important „prag simbolic” care vesteşte sfârşitul verii. După echinocţiul de toamnă calendarul popular consemnează mai multe datini şi obiceiuri, dedicate recoltării fructelor şi a a ierburilor de leac. De la o zonă etnografică la alta, în funcţie de specificul ocupaţional al locuitorilor, la 14 septembrie, de „Ziua Crucii”, viticultorii practică un străvechi obicei, cunoscut sub numele de „Cârstovul viilor” sau „Ostrovul viilor”.
Încă cu ceva vreme înainte de ziua stabilită, proprietarii viilor, după ce şi-au pregătit ciuberele şi linurile, teascurile, căzile,butoaiele şi le-au transportat la cramele/pivniţele din „dealul viilor”(fiecare proprietar avea o asemenea construcţie), invită la cules mai multe rude şi vecini, de preferinţă tineret. Înainte de a începe lucrul, preotul oficiază o slujbă de binecuvântare a rodului şi de alungare a spiritelor rele, după care se începe munca propriu-zisă.
Dintre momentele semnificative ale obiceiului, se impun atenţiei noastre, secvenţa primului must, băut din ulcele noi de fiecare participant, a petrecerilor nocturne organizate în jurul focurilor alimentate cu corzi uscate de viţă şi a „strugurelui lui Dumnezeu”,ales dintre cei mai viguroşi ciorchini din vie, ca simbol al fertilităţii/rodului; rostul acestuia este de a conserva spiritul rodniciei până la recolta viitoare. Aceşti struguri se păstrează până la Crăciun, fiind consumaţi la masa de Ajun.
Alături de aceste semnificaţii ale Cârstovului viilor, ţăranii respectau în această zi câteva precepte , cu scopul de-a le fi ocrotite viile şi a beneficia de sănătate în anotimpul friguros care se apropie. Iată câteva asemenea precepte:

ţăranii postesc şi fac rugăciuni pentru vii şi pivniţe;
este ultima zi din an, când se mai pot culege plantele de leac ce vor fi păstrate la icoană şi folosite pentru vindecarea unor boli ale trupului, dar şi ale sufletului (farmece de dragoste);
la „Ziua Crucii” este singura zi în care florile vorbesc între ele, plângându-se una alteia că se usucă;
La „Ziua Crucii” se face pomenirea morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra.