ICOANA CASEI

Colecţia Petru şi Andrei Costin din Republica Moldova

Expoziţia de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti prezintă Colecţia particulară „Petru şi Andrei Costin” de icoane creştin-ortodoxe provenite din Rusia, Basarabia şi România, datând de la sfârşitul sec. al XVIII-lea, sec. al XIX-lea şi până la începutul sec. al XX-lea.

Piesele sunt realizate în tehnicile tempera pe lemn şi pânză, ulei pe lemn şi pânză şi icoane în casetă cu riză de argint şi de bronz. Din punct de vedere iconografic ele se încadrează stilului bizantin cu particularităţi artistice specifice şcolilor ruse - unele cu influenţe ale bisericii catolice, precum şi celor aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

În doar o sută de icoane sunt tratate peste treizeci de teme iconografice din Vechiul şi Noul Testament, sfinţi consacraţi şi sfinţi - personalităţi religioase ale vremii, canonizaţi de către biserica Ortodoxă. Se remarcă, cum era şi de aşteptat, în această colecţie, caracterul preponderent al reprezentării Maicii Domnului cu Pruncul în mai multe ipostaze: Maica Domnului Kazanskaia (patru icoane), Maica Domnului Vladimirskaia sau Eleusa (trei icoane), Maica Domnului Tihvinskaia (trei icoane), Maica Domnului Kozelskaia (o icoană), Maica Domnului Fiodorovskaia (două icoane), Maica Domnului Smolenskaia (o icoană), Maica Domnului Alinarea Durerii (două icoane), Maica Domnului Bucuria celor necăjiţi (două icoane), Maica Domnului Salvatoarea celor Pierduţi (o icoană), Maica Domnului Oranta (o icoană), Încoronarea Maicii Domnului (o icoană). O variantă mai puţin cunoscută publicului din România a Maicii Domnului cu Pruncul, dar răspândită în spaţiul românesc de dincolo de Prut - este Maica Domnului de Hârbovăţ (trei icoane), care preia particularităţile stilistice ale „podlenicurilor” şcolii iconografice din Rusia.

Scenele din Viaţa Sfintei Fecioare sunt: Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Bunavestire, Acoperământul Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului. Imaginea lui Iisus Hristos se impune şi în această colecţie ca tip iconografic: Iisus Pantocrator (paisprezece icoane).

Viaţa şi Patimile lui Iisus Hristos sunt reprezentate prin: Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, Fuga în Egipt, Botezul Domnului Iisus Hristos, Duminica Floriilor, Răstignirea, Învierea. Alte reprezentări iconografice sunt: Arhanghelul Mihail, o reprezentare frecventă, Arhanghelul Gavriil, precum şi Sfinţi militari: Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru, dar şi Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Haralambie, Sfântul Dosoftei, Sfântul Ilie, Sfinţii Ierarhi Grigore, Ioan şi Vasile, Sfântul Ierarh Modest, Sfântul Proroc Simion etc.

Expoziţii cuprinzând piese din colecţia de icoane Petru şi Andrei Costin au mai fost la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie din Chişinău şi la Muzeul „Vasile Pîrvan” din Bîrlad. Andrei Costin, născut la 26 aprilie 1983, consilier la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova continuă activitatea de colecţionar a tatălui său, fiind la rându-i recompensat cu Diploma de membru al Academiei Internaţionale de Informatizare de pe lângă O.N.U.

 
 

Biroul Relaţii Publice:

Iuliana-Mariana Grumăzescu şi Roxana-Magdalena Oprea

Telefon: 021. 317. 91. 03 / int. 143

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Roxana Oprea

 

 

Copyright Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

trafic ranking Design realizat de MNSDG