Follow-up

Expoziţia „În proximitatea exoticului” - Marilena Murariu Constantin

În perioada 2 - 15 decembrie 2009 Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” a organizat la Sofia, Republica Bulgaria, în Sala Academiei Naţionale de Artă, expoziţia de artă contemporană românească „În proximitatea exoticului” a pictoriţei Marilena Murariu - Constantin.

Manifestarea, pusă sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a Ministerului Afacerilor Externe din România este prilejuită de aniversarea Zilei Naţionale a României şi de împlinirea a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

La vernisaj au fost prezenţi Excelenţa Sa domnul Anton Păcureţu, ambasadorul României la Sofia, profesorul Svetoslav Kokalov, rector şi profesor Anna Boyadjieva, vicerector al Academiei Naţionale de Artă din Sofia, Kasimir Iliev, curator al Galeriei de Artă Naţională a Bulgariei, membri ai corpului diplomatic acreditaţi la Sofia, profesori, studenţi, jurnalişti, iubitori ai artei.

Marilena Murariu este o artistă a sensibilităţii. Aşadar, purtatore de sens, gata oricând să surprindă întregul din mărunţişuri, atentă. Ca fiinţă senzitivă - şi aici nu există nici o contradicţie - locuieşte în realitate fără a o transcede. Cred că se limitează la a transfigura în mrejele unei dimensiuni onirice personale: viziune precisă şi sugestivă, ca de cristal, care pare să aibă rădăcini în logica internă a sinelui. În timp ce-ţi relatează legătura sa cu poezia - şi ai deja intuiţia sigură a unui orizont larg şi serios, rafinat din punct de vedere cultural - Murariu e supusă dar hotarâtă: călatoria ei se petrece cu acută conştiinţă spre Estul dens de poveşti. Adesea nocturn, în ceruri iluminat de luni metalice care aprind radiant gamele sale reci. Nicio iconologie de basm, nicio abstracţie totală, până şi aripile îngerilor săi se învăluie de o specie de materialitate purificată precum reflexele unui diamant. Totul la Marilena Murariu se însufleţeşte de o identitate dansantă, ca şi cum culoarea ar fi capabilă să destrame formele pentru a dobândi mişcare proprie. Se aseamană cu reprezentarea unui sunet - notă unică şi solemnă - care se răspândeşte dinspre viorile sale predilecte şi străbate prin ecouri acoperişurile oraşului, care mângâie nudurile albastre şi dă avânt rozetelor incandescente din compoziţiile sale cosmice. Totul este preţios şi limpede dar esenţialmente viu, sălăşluit de memeorie, de ecouri ale picturii europene, ale secoulului al XX-lea, ca şi ale marii tradiţii clasice. Vederea aparte a Marilenei Murariu constă, poate, în a ne înfăţişa lucrurile aşa cum ar fi ele fără patina dezvrăjirii, fără umbre de compromis, puternice prin propria plasticitate (pe care uneori artista o frământa pâna la a dezvălui scheletul lumii): chiar dacă este diapason poetic şi cânt.

Francesca Brandes, Veneţia

***

Pictura Marilenei Murariu, exerciţiu de tip eseu, porneşte de la registrul percepţilor acute, senzoriale şi ajunge la rarefierea conceptuală, oferită publicului ca iconografii. Drumul care transfigurează percepţiile în viziuni şi apoi în eseuri picturale presupune o activitate intensă de studiu şi concentrare şi o disponibilitate genuină spre identificarea universului de referinţe culturale ale temelor abordate. Viziunile sale se configurează asemănător viselor, cu povestiri schiţate discret, culorile armonizându-se reciproc, într-o simfonie nocturnă. Ceea ce face din pictura Marilenei Murariu o manifestare artistică remarcabilă, majoră, este disponibilitatea pentru a dezvolta teme conform unei poetici interioare.

***