ANOTIMPURI LA MUZEUL SATULUI
VARA
Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, sub patronajul Ministerului Culturii şi Cultelor, organizează în perioadă 27 – 29 iunie 2008 Târgul de Sfinţii Petru şi Pavel. Târgul de Sfinţii Petru şi Pavel, va reuni la Muzeul Satului, timp de trei zile începând cu ora 9, nenumăraţi meşteri şi creatori populari, din diferite zone etnografice ale ţării, care vor prezenta publicului diversitatea creaţiei populare româneşti. Prin demonstraţiile meşterilor (ceramica, covoarele, costumul popular, podoabele, instrumentele muzicale, icoanele pe lem şi sticlă), vechile meşteşuguri, practicate în lumea satului românesc, îşi vor dezvălui tainele. O noutate a târgului din acest an este prezenţa la Muzeul Satului, ca invitaţi de onoare, a 4 meşteri din Republica Algeriană Democratică şi Populară (Ladmia Miloud – artizan metale, Akliouat Smail – artizan împletituri, Meddah Nasreddine – artizan broderie ) însoţiţi de reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Artizanat din Algeria (Oumaziz Mohamed), care vor face demonstraţii de măiestrie artistică şi ne vor îndemna în Anul European al Dialogului Intercultural să medităm asupra bunei convieţuiri dintre oameni şi religii, în cadrul generos al artei şi frumosului. Este momentul potrivit de ne aminti de hora satului, de vechile cântece lăutăreşti, de vestiţi rapsozi precum cei din Taraful – Morunglav, jud. Olt, de acordurile muzicii de fanfară susţinute de Muzica Reprezentativă a Armatei, de cantecul şi jocul tradiţional de pe Valea Someşului prezentate de ansamblul Someşul Napoca, de savoarea gastronomiei tradiţionale - cozonaci, plăcinte poale-n brâu, turtă dulce, miere, acadele precum şi de alte surprise spirituale dar şi gastronomice pe care, cu siguranţă, vă invităm să le descoperiţi în cadrul târgului de la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Vă propunem să trăiţi alături de noi marea sărbătoare creştină a Sfinţilor Petru şi Pavel. “La mulţi ani” tuturor celor care poartă numele celor doi Apostoli! În ziua de 29 iunie, ultima zi de târg, cei ce poartă numele de Petru, Pavel, vor avea acces gratuit, pe baza buletinului de identitate!

Detalii suplimentare: Iuliana Grumăzescu – 317. 91. 03/ int. 143, muzeulsatului_ig@yahoo.com

Copyright Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

trafic ranking Design realizat de MNSDG